Peste 500 de elevi au luat parte la sesiunile de educație financiară organizate de Bancpost în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”

0

În perioada 18-22 aprilie 2016, Bancpost și-a deschis porțile pentru 500 de copii, elevi în clasele I-VIII la școlile primare și gimnaziale din București. Această acțiune face parte din angajamentul băncii de a contribui în mod activ la susținerea educației financiare în rândul tinerilor, în cadrul platformei #bancpostpentrueducație.

scoala altfel

„Ne-am bucurat în această perioadă de o altfel de săptămână la Bancpost. I-am avut în mijlocul nostru pe cei mici, care au avut prilejul să descopere banking-ul prin intermediul unor acțiuni practice și interactive menite să le faciliteze înțelegerea acestui sistem. Considerăm că educația financiară în rândul tinerilor este esențială pentru viitorul nostru – atât la nivel individual, cât și la nivel de societate, de aceea vom continua și pe viitor să dezvoltăm acțiuni care să îmbogățească educația financiară în randul tinerei generații”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing şi Comunicare, Bancpost.

Programul „Banking-ul pe înțelesul tuturor” a fost dezvoltat cu sprijinul Inspectoratului General al Municipiului București, la acțiune participând 15 școli din Capitală. Întâlnirea copiilor cu mediul bancar a fost gândită astfel încât aceștia să experimenteze atât zona teoretică, cât și pe cea practică. Astfel, au putut învăța în joacă noțiuni de bază precum card, cont de economii, investiție, depozit, credit etc., și au intrat în culisele banking-ului prin intermediul unei vizite directe în departamentele de specialitate, interviuri directe cu Directorii Executivi din bancă, dar și în Agenția Bancpost Dimitrie Pompeiu unde cei mici au numărat bancnote ți monede cu ajutorul dispozitivelor speciale.

Despre Bancpost

Bancpost este o bancă universală importantă în România cu o prezență de 25 de ani pe piața locală și o rețea de 147 de unități și 7 centre de afaceri. Banca gestionează un portofoliu de aproximativ 1 milion de clienți corporativi, de retail și instituționali, pentru care oferă o gamă variată de soluții financiar-bancare eficiente și flexibile. Bancpost acordă finanțare companiilor atât din surse proprii, cât și prin intermediul liniilor de credit puse la dispoziție în parteneriat cu diverse instituții financiare internaționale. Bancpost este totodată unul dintre liderii pieței locale de carduri și a dezvoltat rețele extinse de peste 553 ATM-uri, 7.438 POS-uri și 192 APS-uri care oferă acces comod și permanent la serviciile băncii. Bancpost este partener exclusiv American Express pentru emiterea și acceptarea la plată a cardurilor de credit, fiind de asemenea și reprezentant VISA și MasterCard. În acord cu angajamentul său de a sprijini performanța și valorile romanești, Bancpost a devenit începând cu anul 2015 Sponsor Oficial al Echipei Naționale de Fotbal.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 60 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.