Se fac pasi si in Romania pentru a se da sansa unei vieti demne si celor mai putin norocosi. Fundatia Dezvoltarea Popoarelor a prezentat marti, 7 iunie, in cadrul unei conferinte pe tema economiei sociale, exerienta proprie in acest sens, aducand exemple concrete de persoane în dificultate – cu handicap, HIV/SIDA, de etnie romă- care s-au integrat pe piața muncii . Fundația a sprijinit în ultimul an , în cadrul unui proiect de acest tip, 117 persoane vulnerabile în patru zone de intervenție din România.
„Economia socială, care funcţionează după principiile economiei de piață, este o oportunitate pentru persoanele defavorizate. Nu este vorba despre acțiuni de tip asistențial, ci despre o șansă pentru cei vulnerabili de a se integra pe piața muncii. Am început o colaborare intensă cu firme și companii din mai multe domenii pentru a identifica acele tipuri de activități pe care le putem dezvolta în parteneriat. Există un model de succes în Italia care ne face să fim siguri că va fi posibil și în România”, potrivit Simonei Carobene, manager proiect în cadrul Fundației Dezvoltarea Popoarelor.
Proiectul are ca scop promovarea in Romania a principiilor societatii incluzive prin dezvoltarea unor noi modele de economie sociala la nivel regional, deocamdata pentru facilitarea accesului a 240 de persoane excluse sau expuse riscului de excluziune socială pe piața muncii.
D-na Ștefania Andreescu, Manager Public Direcția Generală de Asistență Socială, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, preznta la conferinta, a precizat că legea cadru și documentul strategic privind economia socială vor fi făcute publice la finalul lunii iulie, în urma unei munci de consultare cu 52 de organizații implicate în activități de economie socială. De altfel, recent a fost introdusă în COR ocupația de antreprenor de economie socială.