Culorile Avangardei la Praga

0

ICR la Praga este avangarda culorilor culturale româneşti:)

Deschiderea expoziţiei Culorile Avangardei. Arta în România 1910 – 1950
Curator: Erwin Kessler
Ora 11:00, sala Auditorium, etaj 6: Conferinţa de presă privind prezentarea expoziţiei
Ora 19:00, sala Malá dvorana: Vernisajul expoziţiei, în prezenţa doamnei Daniela Gîtman, Ambasadorul României în Republica Cehia, şi a curatorului Erwin Kessler.

Pornind de la operele moderniste din jurul anului 1910, până la montajele pseudo-avangardiste, realist-socialiste ale anilor ‘50, expoziţia Culorile Avangardei. Arta în România 1910 – 1950, prin cele 65 de lucrări selectate din nouă muzee din România, construieşte o investigare asupra condiţiilor politice, culturale şi ale picturii care au determinat apariţia mişcării de avangardă în România, precum şi dezvoltarea acestui curent artistic până la sfârşitul deceniului al cincilea din secolul trecut. Lucrările aparţin marilor pictori români care au marcat prima jumătate a veacului al XX-lea pe scena artistică românească şi europeană: Apcar Baltazar, Arthur Segal, Camil Ressu, Corneliu Michăilescu, Francisc Şirato, Ion Theodorescu Sion, Jean Al. Steriade, Jules Perahim, M. H. Maxy, Marcel Iancu, Nicolae Tonitza, Victor Brauner, Olga Greceanu, Hans Eder, Hans Mattis-Teutsch, Ion Ţuculescu, Gheorghe Petraşcu, Sandor Szolnay, Sandor Ziffer, Ştefan Dumitrescu, Elena Popeea, Ştefan Popescu. Tablourile provin de la muzeele de artă din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Galaţi, Oradea, Sibiu şi Tulcea şi fac parte din patrimoniul naţional al României.
„Mai degrabă decât să se concentreze pe o abstragere şi o extrapolare pedantă, puristă a operelor de artă din mediul lor istoric – din ansamblul divers şi bogat al artei din România în prima jumătate a secolului 20 – expoziţia de faţă survolează un fenomen cultural deosebit de dens şi de complex, acela al coabitării, tensiunii, discordiei şi modelării reciproce a modernismului, avangardismului şi tradiţionalismului în perioada interbelică.” (Erwin Kessler, critic de artă, curator-şef al expoziţiei)

Expoziţia rămâne deschisă până pe 20 septembrie. Mai multe informaţii pe site-ul ICR.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 60 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.