ICR duce din nou imaginea României peste hotare! Şi face acest lucru foarte bine! In perioada 1 – 30 iunie 2009 la Veneţia, odată cu debutul celei de-a 53-a ediţii a Bienalei de Artă, România este „reprezentată” de 10 zece personalităţi culturale. Cine sunt aceştia? Care este impactul asupra participanţilor la Bienală? Află detaliile acestui proiect accesând site-ul oficial al Institutul Cultural Român.
„Zece personalităţi culturale reprezintă imaginea României în campania vizuală Mari Români la Veneţia. In perioada 1 – 30 iunie 2009, odată cu debutul celei de-a 53-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică organizează campania vizuală intitulată „Grandi Romeni a Venezia” („Mari români la Veneţia”), cu scopul de a atrage atenţia asupra unor personalităţi culturale româneşti de renume internaţional sau care au avut legatură cu Veneţia şi Italia şi de a contribui astfel la generarea unui interes pozitiv din partea italienilor şi a zecilor de mii de turişti din întreaga lume pentru România. Personalităţile selectate sunt: Vasile Alecsandri, Corneliu Baba, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi, Regina Elisabeta a României (poeta Carmen Sylva), Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Gheorghe Petraşcu şi George Enescu.” Continuarea pe site-ul ICR.