Vegetarianismul – piatra de temelie a spiritualităţii milenare

În România vegetarianismul ca şi concept şi mod de viaţă a apărut recent, de numai câţiva ani. În ciuda multiplelor beneficii aduse sănătăţii, stării mentale şi emoţionale, precum şi mediului înconjurător, a fi vegetarian rămâne în continuare un soi de stare taboo, puţin ciudată şi cu siguranţă excentrică, ale cărei efecte nu sunt înţelese pe deplin, în ciuda numeroaselor cercetări şi promovări. Situaţia însă  nu a fost mereu aşa, oamenii din antichitate având o înţelegere  profundă şi holistică a influenţei alimentelor asupra corpului, minţii şi spiritului, trinitatea umană prin excelenţă.  Partea spirituală a vegetarianismului a fost dintotdeauna foarte importantă, mai toate religiile arhaice promovând lipsa cărnii şi a produselor animale din alimentaţia de zi cu zi.

Jainismul este cel mai vechi curent spiritual din lume, cu rădăcini adânc înfipte în mileniul VI î.e.n., undeva pe Valea Indului, în Pakistanul de azi. Este singura religie care nu are o figură centrală dominantă, precum creştinismul sau buddhismul, ci îşi perpetuează învăţăturile prin intermediul celor 24 de Jinas sau învăţători,  dintre care ultimul, Mahavira (cca. sec. al VI-lea î.Hr.) a avut o importanță decisivă, fiind considerat de unii istorici fondatorul jainismului modern. Cărturarul hindus Bal Gangadhar Tilak subliniază faptul că jainismul a contribuit la încetarea sacrificiilor de animale din religia vedică și că tot lui îi datorăm apariția conceptului non-violenței, Ahimsa. Jainiştii formează comunitatea religioasă cea mai învățată a Indiei și bibliotecile acestora sunt cele mai vechi din acest subcontinent. Tema centrală a stilului de viaţă jainist este vegetarianismul, pe care îl practică din raţiuni pur spirituale. Printre prietenii şi susţinătorii jainiştilor se numără Gandhi, precum şi  fostul preşedinte indian, Dr. Prasad, care afirmă că “Jainismul, din cauza doctrinei sale Ahimsa,  merită să devină religie universala”. Ahimsa este principiul pivot al jainiştilor, în traducere însemnând bunătate şi non-violenţa faţă de toate fiinţele vii.Vegetarianismul nu inseamnă ceea ce se află pe farfurie, ci este un stil de viaţă holistic. Nu este surprinzător faptul că un studiu comparativ al religiilor, prezentat la un  congres mondial pentru mediu în Marea Britanie în urmă cu câţiva ani, a pronunţat jainismul ca fiind curentul spiritual cel mai  prietenos cu natura.

Zoroastrianismul a fost consemnat prima dată în Persia secolului VI î.e.n., fiind una dintre cele mai răspândite religii ale momentului respectiv,odată cu presupusa dată de naştere a fondatorului ei, deşi evidenţele arheologice şi compararea cu Vedele hinduse indică faptul că ar putea fi mult mai vechi, 1500-1200 î.e.n. Denumirea vine de la numele profetului Zoroastru, cel care pune bazele acestui curent prin învăţăturile sale. Conceptele cheie vor influenţa  religiile avraamice, prin însuşi principiul fondator al zoroastrianismului, şi anume dualitatea Ahura Mazda (Dumnezeu,Lumina) – Angra Mainyu (Demiurg, Întuneric). Avesta este o culegere de texte mitologice și religioase persane, devenită cartea sfântă în mazdeism, atribuită profetului iranian legendar Zarathustra. Deşi acesta nu a lăsat nimic scris, şi nici discipolii săi, învăţătura sa, transmisă oral,  a fost transcrisă abia şapte sau opt secole mai târziu. Avesta, care conține texte zoroastriene, nu deține decât o parte creată direct de profet: imnurile Gatha. În lucrarea Festinul ereticilor – O istorie a vegetarianismului, Fourth Estate, 1994, Colin Spencer susţine că Zoroastru nu consuma carne şi interzicea orice sacrificiu animal. Imnurile Sacre, Gatha, declară păcat chinuirea sau persecutarea animalelor, chiar şi în joacă. Este subliniat faptul că Dumnezeu a creat legumele şi apa pentru consumul oamenilor. Este esenţa umanităţii de a arăta compasiune în jur şi de a trăi o viaţă inocentă fără a sacrifica pe cei care sunt în evoluţie.Marele poet persan Firdsusi (940-1020 e.n.) cântă în Shah Namah: „Nu zdrobiţi nici macar o furnică sub inconştienţa piciorului vostru. Adevărat, furnica are viaţă, îşi cară umila sa  hrană la gaură şi viaţa  îi este dragă..”

Creştinismul aşa cum îl ştim azi are în centru figura lui Christos, Fiul lui Dumnezeu şi al Omului deopotrivă. Descoperirile făcute în sec. XX  aduc la lumină dovezi care atestă faptul că această religie şi-a pus bazele pe învaţăturile unei vechi secte pre-creştine, şi anume cea a esenienilor, în mijlocul cărora şi-a petrecut şi Iisus câţiva ani . Lor le aparţin Manuscrisele de la Marea Moartă care încarcă cu  un nou înţeles  întreaga învăţătură bisericească . Aceste Evanghelii, considerate de unii apocrife, nu apar în Biblia actuală. Se crede că textul cel mai important din literatura esenieneană este Evanghelia celor 12 sfinţi, unii atribuindu-o Sf. Ion care a scris-o împreună cu alţi apostoli pe când era ţinut prizonier la Roma. Ulterior el a lăsat-o în grija unui discipol care din motive de siguranţă a depozitat-o într-o mănăstire din Tibet. Astfel a scăpat de „corecturile” aplicate textelor sfinte la Consiliul de la Nicea în 325 e.n. de către Constantin şi capii Bisericii. Pentru a-l convinge pe împărat să se convertească la noua religie, aceştia au fost forţaţi să renunţe la anumite concepte din literatura şi doctrina creştină. Cele trei concepte principale care au fost înlăturate au fost reîncarnarea, egalitatea şi drepturilor femeilor şi vegetarianismul şi obligaţiile noastre faţă de animale.

” Nu prin vărsare de sânge nevinovat, aşadar, ci prin a  trăi o viaţă dreaptă, vă veţi găsi pacea lui Dumnezeu. Voi Mă numiţi Hristos al lui Dumnezeu, şi bine ziceţi, căci Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”