autor: Cristina Apopei, rubrica Dreptul la Cuvant
Era o zi frumoasa de iarna. Asa de cald, asa de insorit pentru sarbatori. Ne plimbam relaxati, fericiti, de mana, cand am zarit ceva. Printre frumoasele funze care au inlocuit zapada, statea uscata in mod creativ o frunza aramie. Era chiar… inima… si era a mea. Statea acolo, la picioarele mele pentru a-mi aminti ca exista, ca e plina de culoare.
M-am aplecat si am luat-o cu o emotie de copil. Stiam deja ca am o inima si ca sunt fericita. Insa iata cum natura mi-a adus aminte de mine, de momentul prezent si de sentimentele pe care le traiesc si a facut asta intr-un mod surprinzator.
Fara sa ne dam seama, uneori ne trezim ca inima noastra s-a pierdut sau pur si simplu ceva a disparut pe drum.
Foto: Cristina Apopei
Asa eram si eu. Abia atunci am deschis ochii si m-am bucurat ca am regasit-o.
Ce lipsea?
Ei bine, era chiar partea de bucurie naiva de copil, acea naivitate si incredere care te ajuta sa zbori si sa muti muntii. Am tot explorat-o si m-am apropiat din nou de ea, dar se pare ca inca nu se “lipise” la loc. Si atunci, in parc, a facut clic. Ah, ce sunet superb!
Intr-adevar inima mea este deschisa spre nou, spre dragoste, spre tot ce o face curioasa. Iar faptul ca am regasit-o tocmai cand ne plimbam romantic de mana prin parc, m-a facut sa chicotesc. Da, ziceai ca era ceva scos dintr-o poveste.
Noi ne antrenam ochii sa vada lucrurile pozitive, chiar si asa o frunza. Acum ceva vreme poate ca as fi trecut nepasatoare cu gandul la lista de sarcini. Insa ceva s-a schimbat in mine. Ceva mi-a reamintit ca eu aleg viziunea pe care o am asupra vietii. Fiecare dintre noi are aceasta posibilitate. Asa ca mi-am asumat ce vreau sa vad si sa oglindesc si parca imi vine sa topai ca un copil cand astfel de semne imi arata drumul.
Mesajele pentru fiecare dintre noi sunt pretutindeni. In aer, in natura, in cei din jur.
Pana la urma lumea este oglinda noastra.
Uneori e greu sa ne uitam in jur si sa vedem ca ne deranjeaza un anumit tip de atitudine, limbaj sau de vestimentatie. Crucial e sa intelegem ce anume din noi duce la a vedea aceste lucruri. Si da, mi-am dat seama ca odata ce eu schimb in mine acel aspect, el nu ma mai deranjeaza, nu il mai observ.
Sursa foto: aici
Iar atunci cand lumea iti da frumoase semne, intalniri neasteptate si lucruri amuzante, e moment de bucurie si de apreciere pentru ceea ce se afla in tine. Fericirea infloreste in natura, relaxarea tot aici isi are cuibul.
Daca eu mi-am regasit inima in parc, asteptandu-ma cuminte sa o ridic si sa o apeciez alaturi de cel drag, de ce nu te-ar astepta si pe tine surprize superbe?
Zambeste si priveste in jurul tau! Vazand micile miracole iti pregatesti un drum mai bun.
