Au fost selectati castigatorii Burselor stART dintre cei 800 de candidati

0

Peste 800 de elevi la nivel național au aplicat pentru una dintre bursele în valoare de 6.000 lei

  • Câștigătorii provin din 14 județe din toate regiunile țării, iar cei mai mulți elevi provin din Maramureș, Cluj, Suceava, Alba și București

București, 12 ianuarie 2022. Au fost desemnați cei 30 de câștigători ai celei de-a șaptea ediții a burselor stART. Peste 800 de elevi de liceu au concurat pentru bursele în valoare de 6.000 de lei, iar lista elevilor selectați poate fi consultată pe site-ul Școalii de Valori. Fie că sunt talentați la desen, pictură, muzică, vlogging, scriere creativă sau fotografie, aceștia vor beneficia de sprijin financiar timp de 12 luni, pentru a-și achiziționa instrumente, echipamente sau orice materiale necesare pentru a-și dezvolta abilitățile artistice. De asemenea, elevii vor avea acces gratuit la sesiuni de mentorat și cursuri menite să îi ajute să își dezvolte competențele soft. Astfel, tinerii primesc o șansă  în plus să își transforme talentul artistic într-o carieră sau chiar să facă primii pași către antreprenoriat. 

Orice copil este înzestrat cu un anumit talent, dar pentru a-l cultiva are nevoie de susținere și de un mediu în care să se poată dezvolta. Prin perseverență, seriozitate și multă muncă, acesta se poate transforma chiar și într-o sursă de venit. Când ești la început de drum, însă, este o provocare să rămâi motivat, iar noi ne dorim să le oferim liceenilor din toată țara sprijinul de care au nevoie, dar și acces la o comunitate de oameni care îi pot forma”, completează Florin Bâlcan, director general Provident Financial România.

Prin programul Bursele stART, Școala de Valori și Provident au susținut până în prezent 230 de tineri din peste 20 de localități din România, care au beneficiat de burse și sesiuni de mentorat în valoare de peste 1.000.000 de lei.

Într-o lume mereu în schimbare, tinerii au nevoie să își antreneze abilitățile care îi pot ajuta să fie pregătiți atunci când fac primii pași în piața muncii, punându-și în valoare atuurile. „De la un an la altul, am observat că interesul pentru bursele stART este în creștere și este o încântare să descoperim cât de mulți tineri talentați sunt în țara noastră. De asemenea, suntem plăcut surprinși că liceenii sunt interesați, în primul rând, de sesiunile de coaching și de interacțiunea cu artiștii care și-au construit deja o carieră, ceea ce ne arată că, în plus față de sprijinul financiar, reușim să le oferim un plus de valoare construind o comunitate în care elevii sunt inspirați și capătă încredere în propriile forțe”, susține Dragoș Belduganu, Coordonator Programe Sociale Școala de Valori.

Programul Bursele stART a fost lansat în urmă cu 7 ani cu scopul de a le oferi tinerilor care au un talent artistic sprijinul de care au nevoie la început de drum, pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a face primii pași în carieră. Inițiativa este coordonată de Școala de Valori și este susținută Provident. Anul acesta au aplicat în program peste 800 de elevi, iar cea mai mare concurență a fost la pictură și desen, unde au fost 390 de candidați. Interesul a fost crescut și pentru artele viitorului (fotografie, scriere creativă și vlogging), unde au aplicat 273 de elevi, în vreme ce pentru muzică au aplicat 199 de elevi. Cei 30 de bursieri selectați vor dispune de un buget lunar pe care îl pot investi în echipamente, taxe pentru concursuri sau alte activități, în funcție de nevoile pe care le au. În afară de susținerea financiară, aceștia vor intra într-o comunitate formată din artiști și specialiști, care îi pot ghida în carieră, ajutându-i să-și dezvolte inclusiv competențele soft, precum cele de comunicare, dar și unele practice, precum cele de management al resurselor financiare sau antreprenoriat.

Programul Bursele stART a însemnat nu doar oportunitatea de a procura materialele, atât de necesare dezvoltării în direcția pasiunii mele, cât, îndeosebi, șansa de a cunoaște oameni, de a face prieteni și de a vedea mai multe fațete ale celei pe care noi o numim arta de a trăi frumos și cu sens”, a precizat Fabian Martin, scriere creativă Bursele stART, edițiile din 2020 și 2021.

Provident Financial România este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Din 2006, Provident a investit în România peste 376 de milioane de euro. Compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România, cu aproape 2.000 de angajați. În toți acești ani, Provident a investit peste 1,1 milioane de euro în inițiative pentru comunitate, dezvoltând și susținând mai multe proiecte de responsabilitate socială, de la programe de educație financiară la dezvoltarea tinerelor talente, dar și sprijinirea grupurilor defavorizate.

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală şi non-profit, înființată în 2009, care îi îndrumă pe tineri să-şi antreneze potențialul, astfel încât să-şi dezvolte atitudini şi comportamente, care îi ajută în viața personală și în carieră. Astfel vor ajunge să aducă schimbarea în comunitate având la bază educația centrată pe valori.

Despre autor

avatar

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală apărută în 2009 ca urmare a unei idei îndrăznețe a mai multor tineri întreprinzători. În toate ”viitorurile posibile”, vor avea succes aceia care își explorează potențialul și învață să se auto-depășească, colaborează cu celelalte generații și caută activ oportunități astfel încât să contribuie la transformarea societății, oferind bunăstare generațiilor prezente și viitoare. Misiunea Școlii de Valori este aceea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți, fiind singura asociație din România care implementează în programele sale educația centrată pe valori. Acest model educațional implică dezvoltarea de competențe împărțite pe patru arii: dezvoltarea caracterului, explorarea personalității, implicare civică și well-being. Școala de Valori dezvoltă patru programe educaționale naționale: Adoptă un Liceu, Excepționalii, Laboratorul de Cariere și Arcademia prin care contribuie activ la dezvoltarea educației din România, oferind cunoaștere și îndrumare adolescenților, tinerilor și profesorilor.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.