Pe 24 mai are loc cel mai mare eveniment de Corporate Social Responsibility din România, Best Practices in Romanian CSR.
Evenimentul, organizat de The Azores Sustainability & CSR Services, își propune să dezbată statusul şi perspectivele CSR-ului, conturând direcţiile viitoare privind responsabilitatea socială în România.
– Vom afla care este strategia celor mai responsabile companii din piață, aflate în topul Romania CSR Index 2015, o analiză în premieră pentru piața românească, realizată de The Azores, care a vizat cele mai mari 100 de companii din România ca cifră de afaceri. Studiul a analizat în ce măsură se implică acestea în atenuarea schimbărilor climatice şi sprijinirea comunitătilor din lanţul valoric.
– Vom dezbate Directiva 2014/95/UE adoptată de Consiliul European prin care, începând cu 2017, companiile care au peste 500 de angajați sunt obligate să prezinte în fiecare an o declaraţie cu privire politicile adoptate privind aspectele de mediu, aspectele sociale şi cele referitoare la personal, la respectarea drepturilor omului și combaterea corupţiei, dar şi referitor la diversitatea în bordul de conducere.
– Catalin Gheorghe şi Lev Fejes (Asociația pentru Relații Comunitare) vor prezenta cel mai recent studiu despre comportamentul filantropic al companiilor din România iar Alina Liciu (The Azores) va prezenta în premieră un Flash Report despre campaniile de CSR care s-au desfăşurat în România în 2015.
– Vor fi alături de noi, în calitate de speakeri, reprezentanți ai celor mai responsabile companii din România, precum Coca Cola HBC şi Raiffeisen Bank, un speaker internaţional de la Sustainalytics Australia şi reprezentanţi din cadrul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare.
“Am gândit acest eveniment pentru a oferi reprezentanţilor din mediul privat şi public toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi construi o strategie de CSR solidă, transparentă, care respectă standardele utilizate la nivel internaţional. Avem ocazia să pornim o dezbatere solidă despre strategiile și procesele de CSR din România, despre companiile care le practică cu succes și despre ce putem face pe viitor în acest sens!”, spune Alina Liciu, Fondator şi Managing Partner The Azores, organizator al evenimentului.
Evenimentul are loc pe 24 mai, la Hotel Sheraton București (Calea Dorobanților nr. 5-7), începând cu ora 9.00 a.m.
Evenimentul este susținut de: Coca Cola HBC Romania, Raiffeisen Bank, Sustainalytics.
Parteneri media ai evenimentului: Revista BIZ, Business Editors, Manager Express, Eco&Csr News, The CSR Report.
Co-organizator: Adrenallina, Sports PR & more
Mai multe detalii sunt pe site-ul evenimentului: http://theazores.ro/events/
Despre The Azores
The Azores este o agenţie de consultanţă din România, specializată în sustenabilitate corporativă şi CSR. Agenţia a fost infiinţată în 2013 cu scopul de a sprijini companiile din România să abordeze conceptul de sustenabilitate corporativă în conformitate cu standarde recunoscute la nivel internaţional. Principalele servicii ale agenţiei sunt: definirea strategiei şi raportarea de CSR, măsurarea impactului social al programelor de CSR şi CSR Branding.