Stilul vestimentar: oglinda carierei

0

Ce ?

Ca fiinţe vizuale, evaluăm şi suntem evaluaţi în cele câteva secunde iniţiale ale oricărei interacţiuni.
Aspectul exterior îngrijit, plăcut le transmite celorlalţi mesajul că suntem conştienţi de impresiile pe care le trezim şi dornici să ne arătăm în cea mai bună variantă.
Exteriorul este o oglindă a interiorului şi tocmai de aceea semnalele subtile pe care le trimitem către noi şi către lume ajung mai întâi să trezească subconştientul, informaţiile din imaginarul colectiv, despre frumuseţe, bunătate, siguranţă şi, abia, apoi să fie traduse către conştient.
Nu ne explicăm raţional de ce ne place o persoană mai mult decât alta, de ce între doi candidaţi la fel de pregătiţi profesional va fi ales cel mai bine îmbrăcat.
Hainele pot fi şi o armură, iar cele bine alese ne fac să ne simţim mai puternici, mai stăpâni pe noi, mai frumoşi şi mai pozitivi. Ne eliberează de judecăţi, ne integrează în grupuri, ne securizează, ne aduc în prim plan, atrag atenţia asupra noastră, ne individualizează, ne protejează.

Cu cine?

Sunt Gabi Urdă, consultant de imagine şi stilist personal. Te ajut să vezi potenţialul tău estetic şi să-l foloseşti ca pe un instrument eficient de comunicare. Să devii cea mai bună varianta a ta, să te exprimi prin alegerile vestimentare, să le înţelegi şi să le foloseşti pentru dezvoltarea ta personală.
Prin blogul www.gabiurda.ro, workshop-urile lunare de stil personal, dar şi şedinţele individuale de consultant de imagine devin un terapeut vestimentar care te ajută să-ţi gestionezi raţional, echilibrat, armonios relaţia cu imaginea proprie şi modul în care ea te slujeşte în lume.

Când?
Miercuri@incubator107 , 18 Noiembrie de la 19:00 la 21:00
Miercuri@incubator107 , 25 Noiembrie de la 19:00 la 21:00
Miercuri@incubator107 , 02 Decembrie de la 19:00 la 21:00
Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aiciaici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Nu vă panicați! incubator107 nu vă trădează, ci devine cetățean model.
Donația de 30 lei va fi obligatorie, dar ai 3 excepții de la regulă. Ești rebel, dar rebel legal.

1. COMBINATORUL: n-ai bani. Vino cu 2 prieteni care plătesc și te-ai scos!
2. VIZIONARUL: plătești toate întâlnirile unui atelier, dai cu 15% mai puțin.
3. PRÂSLEA: ești student sau elev, dai 20 lei.
3. OAMENII MEI: vii cu gașcă de minim 5 incubatoriști,dați fiecare 25 lei.stilul vestimentar  oglinda carierei - cover

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.